Arhive etichetă: lupta cu pandemia

10 măsuri pentru “repornirea” ţării.

corina-cretu

Biroul Executiv al PRO România s-a reunit, online, marți, pentru a elabora un plan de 10 măsuri pentru repornirea României. Unul dintre cele mai importante puncte face referire la redefinirea categoriilor vulnerabile, după alte criterii decât cel de vârstă.

 

10 de la Mocioalcă și PRO România pentru relansarea economică!

Europarlamentarul Corina Crețu (PRO România, S&D) a precizat marți că planul de 10 măsuri propuse de Partidul PRO România pentru relansarea României are rolul de a proiecta modul în care țara poate fi relansată economic și social, cu respectarea restricțiilor medicale și urmând un program susținut și extins de testare.

PRO România propune 10 măsuri pentru “repornirea” ţării, printre care deschiderea pe 4 mai a activităţilor economice, pe 11 mai sau 18 mai a şcolilor şi pe 1 iunie a activităţilor sportive, culturale, restaurantelor, precum şi redefinirea categoriilor vulnerabile, după alte criterii decât cel de vârstă.

PRO România propune 10 măsuri pentru “repornirea” ţării. Corina Crețu: Este esențială protejarea persoanelor care au fost cel mai puternic afectate de pandemie

 

93900280_2227955330686895_4258239450103939072_o

 

PRO România dovedeste  că poate genera soluții, înlăturând diviziunile de orice fel și punând pe primul loc oamenii.

 

Corina Cretu: „Copiilor din mediul rural trebuie să li se asigure în continuare accesul la educație 

 

Din păcate, actuala criză va avea un impact major din punct de vedere social şi economic asupra întregii societăți. În acest moment, este încă dificil să evaluăm cu acuratețe modul în care efectele sale se vor reflecta asupra vieții tuturor cetățenilor. Dar indiferent de evaluările care se realizează, cert este că efectele acestei crize (resimțite la nivel mondial) pot fi şi mai dramatice în cazul unor ţări precum România – unde discrepanţele economice dintre regiuni, precum şi dintre rural şi urban sunt pronunţate.


Riscul major este ca aceste diferențe să crească, pentru că în zonele cele mai sărace oamenii nu au resursele necesare pentru a-şi gestiona viața de zi cu zi în acest nou context. Drama este cu atât mai mare cu cât printre victimele acestei crize pot fi și copiii de la sate, pentru că şcoala online – de altfel un proces lăudabil – este pentru mulţi doar un vis frumos.

 

Am prezentat ieri măsurile pe care PRO România le susține pentru perioada următoare, astfel încât economia să repornească treptat, iar problemele sociale să fie gestionate cât mai bine cu putinţă. Printre aceste propuneri se regăseşte şi achiziţionarea şi distribuirea de laptopuri cu acces la internet pentru copiii care acum nu au acces la această tehnologie, atât de necesară vremurilor în care trăim – mai ales acum, în plină pandemie. Pentru acești copii, ultimele săptămâni au fost pierdute la nivelul procesului educaţional – cu toate efectele pe care această pierdere le presupun.

 

A asigura acces la educaţie este o obligaţie fundamentală a statului. Fără realizarea acestui deziderat, natura socială a statului poate fi pusă între paranteze. Iar asta nu trebuie să se întâmple. Nicio persoană nu trebuie să lăsată în urmă.
De altfel, nivelul de educaţie este şi cel care, în situaţii excepţionale – precum cea pe care o trăim acum – poate face diferenţa.”

 

 

Victor Ponta anunță măști GRATUITE pentru toți românii: ‘Depunem proiect de lege, îl și aprobăm rapid’

 

 

PRO România propune acordarea unui venit minim garantat, în valoare de 1500 lei, tuturor persoanelor afectate de coronacriză

 

Măsurile propuse de ProRomania pentru repornirea țării!